Mariciu este unul dintre cei mai cunoscuți vlogeri din România. Alături de soția lui, a trecut prin cea mai grea încercare din viața lui: fiul de doar câteva luni a fost infectat cu COVID-19.
Mariciu, un cunoscut vlogger din România a povestit clipele de coșmar prin care a trecut după ce fiul său, Noel, a fost infectat cu Sars-Cov-2, apoi a fost internat la Spitalul Gomoiu, cu febră peste 40:
”De joi seară încoace, trecem prin cele mai grele momente. Noel cu Georgiana sunt internați în spital, la Gomoiu, asta pentru că Noel a ieșit pozitiv la testul Covid, după două zile cu febră mare și multe teste Covid care au ieșit negative”, își începe povestea Marian Ionescu în vlog.
”Joi s-au internat, iar vineri dimineață, între 4 și 6, Noel a dus cea mai cruntă luptă pentru viața lui de până acum, am crezut că-l pierdem. Pe scurt, avea febră foarte mare, a ajuns la 40 plus, după care a scăzut la 34, a făcut hipotermie, sau subfebră.
O să vă descriu o poză pe care mi-a trimis-o. Era în pătură, cu sticle cu apă caldă, așa au decis asistentele să îl revitalizeze, și era alb și transparent în același timp”, povestește Marian.
”Au fost cele mai grele momente din viața mea și cele mai cumplite momente din viața Georgianei (soția lui Marian -n.r.). A fost o luptă de la ora patru până la ora șase. De patru până la cinci s-a luptat Georgiana, până l-au trimis la ATI. La ATI l-au pus într-o pătură electrică, cu aer cald, apoi și-a revenit”, mărturisește Mariciu experiența cumplită trătită de el și familia lui.
Marian Ionescu mai spune că virusul a fost luat de la o persoană nevaccinată. Din fericire, fiul său și-a revenit și este mult mai bine în prezent.
Sursa foto: YouTube.ro